Pentru a doua oară consecutiv, de această dată la grupa de vârstă Copii 1, Jennifer Dossey a obținut aurul în finala Campionatului Național de Sală, ediție desfășurată în data de 2 aprilie.
Talentul, munca și motivația o fac pe bursiera Fundației Ciprian Marica să fie mereu în fruntea clasamentului. După pregătiri intense alături de antrenoarea Anișoara Cușmir, cea care a ridicat ștacheta în competițiile naționale și internaționale, Jennifer a reușit pentru a treia oară consecutiv să stabilească un nou record la săritura în lungime, cu o săritură de 5 metri și 39 de centimetri.
Fiți cu ochii pe Jennifer! Este una dintre marile speranțe ale atletismului românesc.