Bursiera fundației, Jennifer Dossey, a sărit 5,32 metri, un nou record pentru grupa de vârstă la care concurează. Astfel a urcat pe podium pe locul I cu medalie de aur la Cupa Începătorului, primul eveniment sportiv din sezonul competițional 2015-2016.

Membrii juriului, deja obișnuiți cu performanțele lui Jennifer la săritura în lungime în cadrul tuturor competițiilor la care participă, au fost impresionați de eleganța săriturilor și de precizia acestora.

Felicitări! Cu un început atât de bun, suntem siguri că are un sezon glorios înainte!