Buftea, 2 aprilie 2017: Cea de-a doua promoţie a proiectului educativ Laborator Vocaţionala debutat duminică, în prezența fondatorului Ciprian Marica, oferind publicului un spectacol memorabil.

Proiectul „Laborator Vocaţional” a fost lansat de către Fundaţia Ciprian Marica în luna iunie 2016. În parteneriat cu Şcoala Gimnazială nr. 1 Buftea fundaţia oferă elevilor cursuri gratuite de actorie, canto, vorbit în public, scriere creativă, matematică, informatică, desen şi pictură. Scopul proiectului fiind dezvoltarea personală şi descoperirea vocaţiei a acestora.

La fiecare 3 luni o nouă serie de absolvenţi îşi face oficial debutul în lumea artistică. Prin discursuri, picturi sau piese de teatru scrise special pentru ei copiii dau glas problemelor care îi preocupă, profitând de atenţia adulţilor.

Cea de-a doua promoție a proiectului a sensibilizat auditoriul prin discursuri motivaționale. Aceştia au demonstrat că în ciuda vârstei fragede observă cu atenţie mediul înconjurător, arătându-şi indignarea faţă de condiţiile în care sunt ţinute animalele în adăposturi sau grădini zoologice, militând pentru dreptul la viaţă prin stoparea terorismului şi susţinând libertatea de a alege o viitoare carieră în funcţie de talent şi vocaţie.

Mesaje precum „suntem doar copii”, „stresul dăunează grav sănătății” și „cu toții avem un suflet” au fost rostite într-un singur glas în cadrul piesei de teatru “Un cuvânt de spus”. Absolvenții cursului de actorie s-au inspirat din viața cotidiană a unui elev și au propus schimbări în cadrul sistemului de învăţământ, considerând că notele nu-i reprezintă. În același timp copiii au vrut să atragă atenția asupra unui fenomen în dezvoltare, arătând consecinţele extrem de grave ale bullying-ului.

Spectacolul s-a încheiat cu absolveţii cursului de canto, în acordurile piesei “I just called to say I love you”, pe care adolescenţii au vrut să le-o dedice în semn de mulţumire tuturor celor care i-au susținut.

Ciprian Marica le-a mulţumit profesorilor şi elevilor că au pus în scenă un spectacol atât de bun, atrăgând atenţia  asupra unor probleme atât de importante. “Uneori viaţa ne învaţă că înţelepciunea nu vine neaparat odată cu înaintarea în vârsta. Aceşti copii sunt un model de profunzime şi sensibilitate. Cred că avem de învăţat de la ei. Voi continua parteneriatul cu Școala Gimnazială nr. 1 Buftea și voi extinde proiectul Laborator Vocațional și în alte școli.”
Piesa un cuvant de spuswww.bogdanzop.comCursant desen si pictura